|
Atacurile de panica apar rapid si pot fi infricosatoare. Iata 8 moduri de a incerca sa opriti un atac de panica:
Uneori atacurile de panica sunt severe si aceste metode vor functiona partial sau chiar deloc. In aceste cazuri este bine sa va adresati unui specialist (psihiatru sau psiholog).
1 Comment
Atacul de panica consta intr-o perioda dinstincta de frica sau uneori de disconfort intens in care cel putin 4 simptome din urmatoarele 12 apar brusc si in 10 minute ajung la intensitate maxima:
Dr. Isabela Oprea
Medic specialist psihiatrie Depresia reprezintã una dintre cele mai frecvente tulburãri psihice; se estimazã cã în anul 2020 va ajunge a 2-a cauzã de dizabilitate, dupa bolile cardiovasculare. Este de 2 ori mai frecventã la femei decât la barbaţi. Depresia se manifestã printr-o asociere de simptome care sunt prezente timp de cel puţin 2 sãptãmâni şi care reprezintã o schimbare faţã de funcţionarea anterioarã. Dintre acestea, amintim:
Unul dintre simptomele depresiei este ideaţia suicidarã. Aceasta afecteazã peste jumãtate din pacienţii depresivi, iar 15% comit tentative de suicid. Este un simptom grav ce necesitã obligatoriu ajutor specializat. Factorii de risc în apariţia episodului depresiv pot fi: istoricul familial de tulburare depresivã, sexul feminin, vârsta înainte de 40 ani, afecţiuni somatice asociate (boala Parkinson, neoplasme, demenţe, bolile cardio-vasculare,etc), lipsa suportului familial, evenimente de viaţã stresante, consumul de substanţe psihoactive. Episodul depresiv se poate remite complet dacã persoana se prezintã din timp la medicul specialist. Sunt necesare o anamnezã completã, un examen clinic general şi o evaluare psihiatricã. Pacientul trebuie sã respecte recomandãrile si planul terapeutic date de specialist. „Depresia este o otravã pentru organism” (citat – Prof. Dr. D.C. Dulcan) Prof. Logoped Mariana RANGA
În urma recomandărilor pe care le fac logopezii, mulţi părinţi au dileme ca aceea din titlul de mai sus. La ce bun orele de logopedie, cand copilul nu are mai nimic, doar că îl pronunţă puţin stricat pe “ş”? O fi oare ăsta un defect de vorbire adevărat, sau doar o pată de culoare pe chipul copilăriei - şi care în cele din urmă se va şterge de la sine?! Nu e cazul să lansăm aici discuţii teoretice ample despre tulburarea adevarată sau falsă şi nici despre diagnosticul bun sau prost, corect sau incorect. Am să încep prin a reaminti un fapt pe care părinţii îl ştiu probabil foarte bine: în serviciile logopedice întalnim rareori sau deloc tulburări care să poată fi dovedite prin evaluări paraclinice diverse - de la encefalograme la audiometrii. De cele mai multe ori primim în consultaţie copii sănătoşi şi bine dezvoltaţi, care totuşi au, cu adevărat, o tulburare de limbaj oarecare. Ce ar trebui să facem dacă acest aspect, evident din punct de vedere clinic (este suficient de cele mai multe ori să faci un foarte sumar examen al vorbirii) nu este datorat nici unor patologii neurologice, nici surditătii, nici altei boli? Ar trebui ca noi, logopezii, să nu recomandăm orele de recuperare? Sau ar trebui ca părinţii să nu le accepte? Voi imagina pentru cititor un tip de caz, din cele pe cît posibil mai uşoare. Să zicem de pildă că un copil nu-l pronunţă pe “v”, sau mai exact îl înlocuieşte sistematic cu sunetul “z”. Pronunţia corectă a “v”-ului, respectiv diferenţierea “v/z” este una din primele care de obicei se rezolvă spontan, la copilul încă mic. Da, numai că al nostru are aproape 6 ani şi vrem să-l dăm în curand la şcoală. Ce este de făcut? Şi ca logopezi, am putea să încadrăm tulburarea descrisă mai sus între cele mai degrabă false sau cel puţin minore, dacă sunt întrunite următoarele condiţii. Întai, va trebui văzut dacă există o bună dezvoltare generală a limbajului, cu absenţa oricăror alte tulburări articulatorii. Apoi, va trebui să luăm în calcul varsta copilului. Prezenţa anumitor defecte de pronunţie trebuie considerată într-un fel la 2-3 ani, dar abordată cu totul diferit la 5-7 ani. Pe scurt, dacă un copil de 6 ani (ca în exemplul nostru), are o tulburare articulatorie minoră (pe sunete în general uşor de pronunţat) şi nici un alt defect de limbaj, putem accepta, şi ca logopezi, părerea că poate fi vorba de o falsă problemă. Cu alte cuvinte: copilul este în principiu apt să pronunţe sunetul rebel – deşi nu o face şi chiar pretinde că nu poate. Ei bine, dacă într-un astfel de caz ajungem totuşi să facem recuperarea, avem deseori surpriza că intervenţia necesită un întreg an – chiar dacă problema părea iniţial minoră sau de-a dreptul falsă. Întîlnim realmente, uneori, asemenea reminiscenţe ale pronunţiei infantile la cate un copil altminteri foarte evoluat. Deşi maturitatea sa verbomotorie i-ar fi permis de multă vreme să se corecteze, din motive misterioase copilul este convins că nu poate. Inutil să căutăm din ce cauză stau lucrurile aşa – destul că pronunţia defectuoasă se menţine, este bine consolidată/ automatizată şi că prin urmare va necesita intervenţie logopedică, la fel ca orice altă tulburare de pronunţie. Chiar dacă obţinerea modelului articulator corect se face relativ uşor pe sunetul izolat, vor trece probabil mai multe luni până cînd copilul îl va putea transfera în vorbire şi îl va folosi în mod curent. Vechile automatisme de pronunţie se lasă inlocuite cu greu . Ceea ce vreau să subliniez este că, oricare ar fi cauzele, gravitatea sau forma de manifestare a tulburărilor de pronunţie, dacă ele se prezintă sistematic (întotdeauna la fel) şi nu par să se amelioreze în timp, este de dorit să duceţi copilul la logoped. Dincolo de 6-7 ani chiar cele mai neînsemnate defecte articulatorii se vor lăsa mult mai greu corectate, fiind deja mai bine automatizate şi consolidate. Nu în ultimul rând, odată cu intrarea la şcoală, transferul în scris al deficienţei articulatorii devine un risc deloc neglijabil. Iată cum o problema minoră sau falsă poate deveni mult mai serioasă, datorită modului defectuos în care este abordată – în cazul de faţă prin refuzul de a primi asistenţă logopedică la timpul potrivit. Prof. Logoped Mariana RANGA
Multi copii prezinta dificultati in exprimare, citire, scriere si de aceea au nevoie de sprijinul unui logoped. Impreuna (parinti si logopezi) avem un tel comun: corectarea tulburarilor de limbaj si eliminarea efectelor negative asupra personalitatii si comportamentului copilului. Rolul parintelui incepe inainte de ajunge la cabinet prin acomodarea copilului cu ceea ce presupune interventia logopedica. Orice copil bine pregatit, informat in legatura cu ceea ce face logopedul este mai interesat de ora de logopedie. Terapia logopedica este extrem de complexa necesitand multa rabdare uneori putand sa se desfasoare pe o perioada mai lunga de timp. In activitatea terapeutica se formeaza o echipa logoped-copil-parinte. Aceasta triada influenteaza activitatea unui limbaj corect. Prof. Logoped Mariana RANGA
Aspecte generale:
La copilul cu autism am folosit o invatare mecanica ce presupune ca logopedul sa-l invete pe copil sa recunoasca ceea ce este in jur. La inceput, se invata lucrurile si obiectele simple, prin repetitie, iar terapia functioneaza pe baza de promptare, adica indrumare. De exemplu, copilul va invata sa spuna apa: logopedul repeta de cateva ori apa, daca copilul tot nu spune cuvantul, poate incercam sa obtinem doar prima parte din cuvant : ap. La primul raspuns il recompensam cu ceea ce ii place. Dupa ce copilul a exersat o perioada aceste cuvinte in mod repetitiv in mai multe ore asociem cuvintele cu imagini si ii cerem copilului sa recunoasca imaginea in care este apa. Asa procedez cu toate cuvintele invatate. Dupa o perioada ii putem cere sa selecteze dintr-o multime de imagini cele cerute dupa denumire. Cand copilul poate sa denumeasca cu usurinta imaginile ii putem cere sa faca propozitii simple Apa o bem. Putem constata ca va lipsi cuvantul de legatura si propozitia spusa va fi Apa bem. Nu vom cere in aceasta etapa copilului cu autism sa ne raspunda la intrebari pentru ca nu vom obtine decat o repetare stereotipa a ei. Majoritatea invata cu rapiditate jocuri de tip asociere, de grupare pe categorii, de tip puzzle. Ne putem folosi de aceste particularitati in demersul nostru de terapie. Putem spune ca este un proces cand copilul denumeste imaginea fara sa-i spunem noi. Trebuie sa acceptam comportamentele copilului cu autism si sa le controlam pentru a avea progrese in demersul terapeutic. Prof. Logoped Mariana RANGA Diagnosticul retardului de limbaj se pune atunci cand copilul nu reuseste sa atinga un nivel de dezvoltare a limbajului corespunzator varstei sale cronologice. Retardul de limbaj este o denumire generica ce inglobeaza trei subgrupe in functie de gravitatea tulburarii de limbaj.
Dezvoltarea limbajului nu se face conform unui ritm identic pentru toti si ceea ce poate fi considerat un simplu retard, in alte cazuri poate fi un semn prevestitor pentru tulburari mai grave. In alte cazuri, absenta limbajului pana la 2-3 ani poate fi depasita. Diagnosticul nu se da in primii 2-3 ani de viata tocmai datorita diferentelor de ritm de dezvoltare. Tulburarile de limbaj pot fi un element prevestitor in cadrul unui sindrom. Dezvoltarea patologica a limbajului este inainte de toate un efect caruia trebuie sa-i cercetam cauza, in masura in care acest lucru este posibil. Retardul de limbaj poate sa apara ca fenomen asociat altor tulburari: deficienta mintala, deficienta de auz, infirmitatea motorie de origine cerebrala, dar poate sa apara si in afara altor dizabilitati: copii cu intelect normal dar cu perturbarea functiei lingvistice. Acest retard de limbaj se poate intalni la orice copil dezvoltat normal ce necesita doar stimulare lingvistica. Se diferentiaza de dislalie deoarece in retard nu sunt afectate sunete izolate ci sunt deformate cuvintele. De obicei, la retardul simplu, prin stimularea verbala aceste tulburari dispar usor. Cand copilul integreaza mai lent datele vorbirii adultului la propriile sale sisteme si se prelungesc dupa 5-6 ani, se vorbeste de disfazie (o tulburare mai complexa de limbaj). Vocabularul este redus, propozitiile sunt structurate defectuos. Insusirea cuvantului o fac in doua etape:
Retardul de limbaj specific autistului Retardul complex de limbaj manifesta printr-un deficit privind constructia limbajului/dezvoltarea atipica a acestuia se intalneste si la autist dar acesta din urma prezinta si alte manifestari ce-l individualizeaza:
Ca manifestari asemanatoare:
|
NeuromedicaCentru de diagnostic și tratament al afecțiunilor neuropsihice Archives
January 2025
Categories |
RSS Feed